Uite un adevăr despre joburile viitorului greu de digerat: școala nu îi pregătește pe copiii tăi în calitate de viitori angajați. Din păcate, atunci când vine vorba de creșterea copiilor ca și viitori oameni de succes sau angajați ce se pot integra cu ușurință în câmpul muncii, care e atât de schimbător, sistemul educațional nu este de mare ajutor. Deci, cea mai mare parte din muncă revine părinților.
Specialiștii în resurse umane estimează că aproximativ 83% din joburile viitorului nu au fost încă inventate. Și atunci, cum pregătim copilul pentru ceva ce nu a fost inventat încă? În viitor, copilul tău ar putea lucra la motoare de nave spațiale sau va „crește” carne în laborator. Joburile viitorului pot lua multe forme, unele dintre care nici măcar nu ni le putem imagina. Ceea ce știm cert este că, prin aplicarea unor metode de parenting eficiente, trebuie să îți pregătești copilul pentru un câmp al muncii în continuă schimbare.
Viitorul va aduce cu sine automatizarea pieței muncii, iar pentru a pregăti copiii de această schimbare, trebuie să îi învățăm să fie flexibili și creativi.
Cum ar putea arăta joburile viitorului?
Deși e imposibil să prezicem cum vor arăta joburile viitorului, e un exercițiu interesant de imaginație pe care îl poți face cu copilul tău. Iată o listă de joburi ale viitorului care se presupune că vor fi printre cele mai căutate:
- Tehnician în energie solară
Similar energiei eoliene, energia solară va deveni indispensabilă, ca parte a tranziției către o lume mai verde. Respectiv, tehnicienii în energie solară vor fi de mare căutare printre joburile viitorului.
- Inginer biomedical
Joburile viitorului vor avea denumiri sofisticate și vor cumprinde conexiuni interdisciplinare. Ingineria biomedicală va fi un domeniu stabil pe piața muncii în viitor. Proiectarea dispozitivelor medicale sofisticate, a implanturilor biologice, organelor artificiale, sunt doar câteva dintre activitățile unui inginer biomedical.
- Tehnician de imprimare 3D
Imprimarea 3D este încă la începutul dezvoltării sale. Aceasta e folosită pentru a crea îmbrăcăminte, instrumente, alimente, implanturi medicale și multe altele.
- Inginer genetic
Medicii și cercetătorii prevăd că ingineria genetică împreună cu tehnologia vor putea modifica embrionul la nivel genetic pentru a elimina riscul apariției unei maladii transmisibile.
- Proiectant de realitate virtuală
Proiectanții de realitate virtuală se ocupă de proiectarea hărților lumilor virtuale, creând o nouă realitate ce îți permite să călătorești sau să explorezi diverse locuri fără a trebui să călătorești fizic.
Acestea sunt doar câteva dintre varietatea imensă de joburi ale viitorului.

1. Încurajează-ți copilul să devină un învățăcel neînfricat
Învățarea este un proces continuu, iar acestă lecție trebuie să i-o predai copilului tău încă de mic. Încurajează-ți copilul să își urmeze pasiunile, să experimenteze, exploreze și să îmbrățișeze descoperirea.
Ajută-ți copilul să își dezvolte abilitatea de a nu-i fi frică să învețe, de a vedea învățarea ca pe o oportunitate de creștere și descoperire. Fii alături de el în această călătorie, învățați împreună lucruri captivante în moduri cât mai distractive. Puteți porni de la a viziona împreună materiale educative cum ar fi legislația română într-o formă distractivă sau fizica pe interesul fiecăruia. Astfel, copilul tău va fi mereu curios să afle lucruri noi și învățarea va deveni parte din rutina sa zilnică.
Deși e imposibil de prezis ce ne rezervă joburile viitorului, e din ce în ce mai evident că lucrătorii de mâine vor lucra într-un mediu în care schimbarea va fi la ordinea zilei. Angajații joburilor de viitor vor fi autodidacți, îndreptați spre dezvoltare continuă.
2. Învață-ți copilul abilități de leadership
Leadershipul este o abilitate pe care fiecare copil trebuie să o însușească de la o vârstă cât mai fragedă. Abilitățile de conducere, luare a deciziilor, stabilire a obiectivelor, comunicare încrezătoare, negociere și planificare a proiectelor vor fi cele mai căutate abilități în cadrul joburile viitorului. Fii sigur că îți echipezi copilul cu aceste componente de inteligență emoțională, pentru a-i asigura un viitor de succes într-o lume schimbătoare.
Existe o multitudine de activități prin care poți dezvolta abilitățile de leadership ale copilului tău. Poți începe prin a-l înscrie la o tabără de vară, unde va avea posibilitatea de a interacționa cu alți copii și învăța în același timp. Sau poți încerca sporturi, hobby-uri, trupe de cercetași, consilii de elevi, care îți vor ajuta copilul să se formeze ca și lider în medii atractive și distractive.
3. Ajută-l să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor
Una dintre obișnuințele părinților care împiedică copiii să își dezvolte această aptitudine este cea de oferire a soluțiilor instante. Deseori, oferim copiilor răspunsurile pe platou lipsindu-i de oportunitatea de a găsi singuri o soluție la problemele pe care le întâmpină. Problemele din viața reală nu vin cu soluții la pachet. Atunci ce poți face când copilul tău e într-un impas și nu știe cum să rezolve o problemă complexă? Învață-l să disece problema complexă în părți mai mici pe care să le rezolve pas cu pas, învață-l cum să devină un copil independent.
În acest sens, de mare ajutor pot fi diverse puzzele-uri sau jocuri intelectuale care dezvoltă abilitatea copiilor de a rezolva problemele. Totuși, nu uita că cea mai mare parte a dezvoltării acestei capacități e legată de cât de mult îi permiți copilului tău să își rezolve problemele de sine stătător, asta nu înseamnă că trebuie să îl lași să își înfrunte problemele de unul singur, ci să îi oferi posibilitatea de a o face. Joburile viitorului vor fi interdisciplinare implicând lucru în echipă la fiecare etapă de lucru, de aceea e important ca copilul tău să fie în stare să rezolve probleme complexe, care nu îl implică doar pe el.
4. Oferă-i șansa să-și antreneze gândirea critică
Una dintre cele mai importante abilități necesare pentru joburile viitorului este gândirea critică. Pentru a-ți încuraja copilul să gândească critic adresează-i mereu întrebări, oriunde nu te-ai afla și în orice moment de rutină.
Dacă sunteți într-un parc, îl poți întreba cum ar putea face locul de joacă mai interactiv și incluziv pentru toți copii. Dacă sunteți într-un restaurant, întreabă-l ce ar putea face pentru a îmbunătăți bucatele servite. La final de zi, îl poți întreba cum a fost la cursurile de limbă germană sau la școală și ce ar schimba pentru a face experiența lui acolo mai satisfăcătoare, vei fi surprins să afli ce idei inovative are copilul tău și cât îi este de ușor să observe lucrurile care merg mai puțin bine.
Orice ocazie este binevenită pentru dezvoltarea gândirii critice a copilului tău, deoarece îi deschide ochii asupra unor noi perspective și oportunități de îmbunătățire.
Gândirea critică va fi mai mult decât apreciată la joburile viitorului.
5. Stimulează-i creativitatea
Părinții mereu vor să țină lucrurile sub control, iar adesea această dorință strivește creativitatea copilului. Chiar dacă știi că tigaia se folosește în bucătărie, de ce să nu îți lași copilul să o folosească pe post de scut? Nu e doar ok, e necesar să faci acest lucru. Lasă-ți copilul să descopere lumea în felul său, încearcă să nu creezi limite în modul său de a gândi zicându-i că un anumit obiect are doar o utilitate.
Fii sigur că creativitatea va fi calitatea care va face diferența într-o cameră plină de oameni cu aceleași cunoștințe, deci este un atu atât pentru joburile din prezent, cât și pentru joburile viitorului.
6. Dezvoltă-i abilitățile de muncă în echipă și colaborare
Joburile viitorului vor deveni multidisciplinare, astfel încât pentru a dezvolta o inovație va fi nevoie de specialiști din diverse domenii, iar munca în echipe va fi la ordinea zilei. Fie că e vorba de o un curs extracurricular, o echipă sportivă, un club al mâinilor dibace sau o organizație de voluntariat, activitățile bazate pe munca în echipă le permit copiilor să dezvoltă abilități cheie de colaborare și cooperare.
Indiferent de calea profesională pe care o va alege copilul tău, colaborarea și cooperarea sunt esențiale pentru o dezvoltare durabilă și de succes.
7. Asigură-te că copilul tău înțelege cum învață mai bine
Încercă să observi cum învață cel mai eficient copilul tău. Care stil de învățare îi este caracteristic: vizual, auditiv, citit și scris sau kinestetic? Preferă experiențele provocatoare, preferă să observe și să asculte sau preferă modelele, conceptele și teoriile?
Înțelegerea stilului de învățare este o practică subapreciată. Cu cât tu și copilul tău înțelegeți mai bine care sunt cele mai potrivite metode de învățare pentru el, cu atât îi va fi mai ușor să proceseze informația și să formeze conexiuni între conceptele pe care le studiază.
Joburile viitorului se vor axa pe învățare continuă, asigută-te că copilul tău știu cum învață cel mai eficient.
8. Oferă-i șansa să învețe limbaje de programare
Tehnologia afectează aproape toate profesiile de pe pământ, iar asta nu este un secret. Învățarea limbajelor de programare îi oferă copilului tău posibilitatea de a înțelege cum funcționează gândirea mecanică, proiectarea sistemelor și analiza datelor, abilități care vor fi de mare căutare la joburile viitorului.
Chiar dacă copilul tău nu va ajunge să aibă o profesie care implică activ scrierea de cod, înțelegerea unui limbaj de programare, a logicii ascunse în spatele codurilor, ar aduce plus valoare în viitoarea sa carieră. În plus, învățarea unui limbaj de programare consolidează abilitățile de rezolvare a problemelor, a abilităților analitice și multe altele. Iar joburile viitorului vor aprecia aceste competențe, mai ales că vorbim despre un curent al nativului digital.
9. Inspiră-i o atitudine antreprenorială
Chiar dacă nu va ajunge să deschidă o afacere, copilul tău are nevoie de abilitatea de a gândi ca un antreprenor. Având o mentalitate antreprenorială, el se va simți împuternicit să își creeze propriul succes, în loc să își delege viitorul altcuiva.
Oamenii pro-activi, implicați, perseverenți și care nu se tem să își asume riscuri, sunt extrem de apreciați, iar atunci când ești setat să gândești ca un antreprenor acestea sunt doar unele dintre calitățile pe care le dobândești. Joburile viitorului vor avea mare nevoie de angajați pro-activi care vor aduce în companie inovare și mișcare.
10. Lasă-ți copilul să se facă auzit
În lumea de astăzi nu mai există loc de: „pentru că așa am spus eu”, desigur, dacă nu vrei să îți înveți copilul să facă ceea ce le spun alții să facă și să nu gândească singur. Lăsă-ți copilul să își facă vocea auzită, să își exprime dorințele și să își expună ideile, fără frica de a fi blamat pentru ceea ce gândește.
Copilul tău trebuie să învețe că are dreptul de a cere și primi lucrurile pe care și le dorește. Oferă-i posibilitatea de a face alegeri și încurajează-l să vorbească. Arată-i că părerea lui contează, o poți face prin a-i oferi posibilitatea să își exprime opinia atunci când decideți unde vă veți petrece următoarea vacanță sau ce pregătiți astăzi pentru cină. Fii sigur că aceste calități vor fi extrem de apreciate la joburile viitorului.
Bonus – limbile străine oferă noi oportunități
Nu este un secret că limbile străine sunt apreciate de angajori, iar unele dintre ele sunt chiar un criteriu eliminatoriu în procesul de angajare.
Globalizarea este în toi, ceea ce însemnă că colaborările multinaționale sunt o prezență obligatorie în joburile prezente și vor rămâne a fi și în joburile viitorului. O limbă străină repreazintă cu siguranță un avantaj competitiv atunci când încerci să te angajezi la un job. Și pentru că copiii însușesc limbile străine mult mai ușor, acum este momentul potrivit pentru a începe studierea unei noi limbi.
Echipa Didacto pune la dispoziția ta și a copilului tău 5 cursuri de limbi străine și anume: franceză, germană, norvegiană, finlandeză și spaniolă. Joburile viitorului necesită o abordare proactivă, iar noi suntem alături de tine în această aventură, hai să începem de azi să creăm viitorul de mâine al copilului tău!
Concluzii
Deși este imposibil de prezis ce o să aducă cu sine joburile viitorului odată cu dezvoltarea tehnologiei și implementarea ei, în calitate de părinte îți poți ajuta copilul să își dezvolte abilități care îl vor ajuta să se integreze mai ușor în lumea viitorului.
Cel mai important este să te implici în interesele și pasiunile copilului tău și să-l înveți că schimbarea nu e înfricoșătoare, ci incitantă și distractivă, dacă privești din unghiul potrivit.
Nu uita:
- Copiii sunt curioși și creativi prin natura lor, încurajează asta;
- Problemele sunt doar oportunități de creștere;
- Didacto este alături de tine în misiunea de a oferi cea mai bună educație copilului tău.