Când decidem să învățăm o limbă străină, ne luăm un angajament important: de a învăța, de a repeta și de a munci pentru a ne perfecționa încontinuu.
Noi, adulții, suntem conștienți de această muncă pe care trebuie să o depunem. Dar oare e același lucru și pentru copii?
Există diferențe notabile în ceea ce privește predarea unei limbi străine copiilor față de predarea sa adulților.
Mai jos sunt explicate diferențele majore dintre modalitățile de învățare ale unui copil în comparație cu cele ale unui adult și sunt prezentate avantajele cursurilor de limbi străine pentru cei mici, în special beneficiile cursurilor de germană pentru copii începători.
Cum învață adulții de obicei o limbă străină?
Conform unor studii, adulţii învaţă limbile străine mai greu decât copiii. S-a demonstrat că adulţii şi copiii folosesc sisteme de învăţare diferite.
Astfel, în cazul învățării intensive a unei limbi străine, capacităţile cognitive superioare ale adulţilor nu constituie un avantaj.
Pe măsură ce înaintează în vârstă creierul uman devine tot mai “specializat” în funcție de informațiile ce i-au fost oferite, și în acest fel ajunge să controleze modul de studiere a unei limbi.
Adulții supra analizează regulile care intervin în studierea unei limbi străine și sunetele, încercând să le încadreze într-un tipar care ar avea logică pentru ei.
De obicei, o limbă străină implică reguli gramaticale care nu sunt prea ușor de explicat, astfel adulții întâmpină mai multe impedimente decât copiii în depășirea acestor obstacole, care practic absorb regulile, fie excepțiile de la regulă, învățând din ele.
Adulții învață prin:
- memorarea unor termeni de vocabular
- aplicarea unor reguli de gramatică
- manuale de învățare a limbii străine, lecții structurate
- exerciții, teste
- utilizarea experienței personale
- rezultate vizibile, scopuri precise (atingerea unui anumit nivel de limbă)
- mediu strict, cu multe limitări și reguli.
Cum învață copiii o limbă străină?
Spre deosebire de adulți, copiii au la dispoziție un ansamblu de tehnici native și factori de mediu care îi ajută să învețe o limbă străină în mod simplu și natural, în lipsa unui efort conștient și a piedicilor raționale.
Pentru un copil, învățarea unei limbi străine este un proces la fel de natural ca și învățarea limbii materne.
Copilul ascultă, imită, repetă.
În timp ce adulții au nevoie de reguli și structură, copiii însușesc limba printr-un proces de achiziție, mai exact prin expunerea la limba țintă și folosirea acesteia din primele momente, fără teama de a greși.
În cazul copiilor, metodele folosite pentru învățarea unei limbi sunt bazate pe învățarea spontană și creativă: joc și descoperire, povești, activități și cântece atractive.
Așadar, copiii învață prin:
- comunicare, conexiuni spontane
- experimentare, repetare, imitare
- joacă, mișcare, dans, desen, povești etc.
- lucru în echipă cu alți copii
- observare, ascultare
- un mediu liber, creativ și prietenos (cu multe jucării, imagini vesele etc), în care se simt apreciați, motivați și iubiți.
De ce e bine să îți înscrii copiii la cursuri de limbi străine de la o vârstă fragedă?
Expunerea copilului încă de la o vârstă fragedă la un mediu în care se vorbește o limbă străină îl ajută pe acesta să și-o însușească în mod natural.
Studiile au demonstrat că tocmai vârsta de doi-trei ani este potrivită pentru începerea învățării unei limbi.
După ce au început să asimileze cuvinte în limba maternă, cei mici sunt capabili să învețe, în paralel, o limbă străină.
Procesul de învățare al unei limbi străine la o vârstă fragedă este foarte benefic, pentru că stimulează anumite zone din creier: îmbunătățește capacitatea de concentrare, memoria și dezvoltă creativitatea copiilor.
În plus, este dovedit că cei care învață o limbă străină la o vârstă fragedă stăpânesc pronunția la vârsta adultă, întrucât aparatul vocal se dezvoltă în copilărie și este obișnuit să articuleze sunetele specifice limbii materne, învățate natural de copii.
Care sunt beneficiile urmării cursurilor de limbi străine?
Urmarea unui curs de limbi străine pentru copii este mai mult decât binevenită pentru dezvoltarea lor cognitivă și socială.
Cursurile de limbi străine pentru copii sunt esențiale în dezvoltarea abilităților sociale și de lucru în echipă prin participarea activă alături de ceilalți copii.
În plus, întrucât la vârste mici, fixarea unei limbi străine este mai dificilă, participarea la un curs poate ajuta copii să repete noțiunile pe care, altfel, le-ar uita rapid.
Care sunt limbile străine pe care ar fi preferabil să le învețe copilul?
Dacă te întrebi la ce cursuri de limbi străine să îți înscrii copilul ca să obțină mai multe șanse și avantaje profesionale pe viitor, trebuie să iei în calcul câteva aspecte.
În primul rând, fiecare părinte trebuie să țină cont de înclinațiile copilului, domeniile de interes și talentele lui native, întrucât, canalizat în această direcție, va avea parte de cele mai bune rezultate.
În al doilea rând, părinții ar putea lua în calcul cerințele actuale din câmpul muncii.
În ziua de astăzi, fiecare persoană ar trebui să cunoască engleza fluent, limbă care se învață acum aproape peste tot în școli, fiind vorbită în toate colțurile lumii.
Pe lângă limba engleză, este bine ca o persoană să cunoască minimum încă o limbă de circulaţie europeană/internațională, de pildă germana, franceza, spaniola.
În cazul celor pasionați de limbi, o a treia limbă străină ar trebui să fie una de circulație extra-europeană: chineza, japoneza sau coreeana.
De ce sunt cursurile de germană pentru copii începători o investiție pentru viitor?
Învățarea limbii germane este foarte utilă în România, datorită poziției economice puternice a Germaniei.
Vorbitorii de germană sunt căutați de câțiva ani încoace de către angajatori, astfel că cursurile de germană pentru copii începători îl pot ajuta pe copilul tău să își găsească un loc de muncă la o companie germană, fie în România, fie în altă țară.
Dacă va lua în considerare opțiunea de a studia în străinătate, cunoașterea limbii germane îl va ajuta să studieze la universitățile de prestigiu din Germania, Austria, Elveția etc.
Indiferent de planurile de viitor, înscrierea la un curs de germană pentru copii începători îi va deschide perspective nemărginite.
Unde găsești cursuri de limbi străine pentru copii?
Dacă v-ați hotărât să vă înscrieți copilul la cursuri de limba engleză, puteți alege unul dintre cursurile pentru copii de la British Council.
În cazul în care considerați că ați vrea să vă înscrieți copilul la un curs de limba germană, ne bucurăm să anunțăm că vă putem veni în ajutor.
Primul pas: pentru a cunoaște mai bine programele educaționale Didacto, vă punem la dispoziție un curs introductiv gratuit de germană pentru copii începători;
Pasul doi: dacă v-am convins, vă puteți înscrie copilul la cursul de limba germană pentru copii începători.
Dacă vă interesează exersarea limbii germane la nivel conversațional, vă oferim posibilitatea de a testa gratuit un atelier introductiv de germană pentru copii începători, precum și un curs gratuit de germană.
Vă așteptăm la cursuri și ateliere!